Life&Thoughts

Dacă îți urmezi steaua, nu poți greși destinația

March 28, 2018

 

Ați observat că viețile noastre se desfășoară zilnic pe repede-înainte? Avem senzația că ziua de 24 de ore nu ne ajunge ca să facem tot ceea ce TREBUIE să facem, iar presiunea socială, stresul, dar și dorința de a avea un trai mai bun amplifică această goană după reușită, fie ea cu orice preț. Cu toate acestea, oare ceea ce facem ne oferă o satisfacție reală, sau facem ceva doar pentru că TREBUIE?

Când eram în liceu, îmi puneam tot mai des întrebarea “Ce vreau sa devin?”. Ai mei m-au încurajat întotdeauna să îmi găsesc singură calea pe care vreau să o urmez și să fac exact ceea ce îmi place, pentru că nu există satisfacție mai mare decât să faci carieră într-un domeniu pentru care chiar ai o vocație. De aici apar cele mai mari reușite.

În copilărie am avut câteva hobby-uri. Am făcut handbal, am luat cursuri de dans câțiva ani buni și cu siguranță aș fi putut să continui pe linia sportului de performanță. Totuși, am considerat că adevărata performanță se face doar dedicând 100% din timpul tău iar la acel moment pentru mine școala era mai importantă, așa că am abandonat.

În liceu mi-am dat seama ca pasiunea pentru scris este una reală și mi-am dorit să o cultiv și mai mult, iar domeniul comunicării mi se potrivea cel mai bine. Am ales PR-ul, deși, din păcate, acest domeniu nu este înțeles prea bine în România și nici nu este exploatat ca în străinătate. Am pornit pe un drum care nu știam unde mă va duce, dar știam că îmi doresc să fac ceea ce îmi place. Înainte de a da la facultate tot mai multe știri și articole invadau internetul : “Cele mai inutile facultăți din România” sau “Meserii fără cerere pe piața muncii”, unde specialiștii în comunicare, marketing, PR erau în top.

Acum s-a mai schimbat puțin situația iar companiile au început să înțeleagă cât de importantă este promovarea pentru succesul business-ului lor, însă la momentul la care am aplicat eu la facultate nimeni nu îmi dădea nicio șansă de a reuși să am un job valoros. Atunci m-am gandit: ce pot să fac? Să am un loc de muncă pentru care să nu am nicio afinitate, însă care este cerut pe piața muncii, sau sa fac ceea ce îmi doresc, asumându-mi riscul de a eșua? Întâmplarea a făcut să dau peste un citat al lui Dante Alighieri care mi-a plăcut enorm și care spune: “Dacă îți urmezi steaua, nu poți greși destinația.”

Vă dați seama pentru ce am optat. Și nu regret nicio secundă, pentru că acum văd ce înseamnă sa culegi roadele muncii tale și ale efortului pe care l-ai depus în toți anii de școală pentru a te putea specializa în domeniul în care vrei sa lucrezi.

Dacă ești dedicat, dacă mergi cu drag la job, dacă esti cu adevărat pasionat de ceea ce faci nu ai cum să nu reușești. În schimb, dacă ai o atitudine pesimistă și negativă la gândul că vine o nouă zi de muncă, cu aceleași activități stresante, neplăcute…atunci clar nu te vei simți niciodată mulțumit de tine și de cariera pe care o ai.

Așadar, dragii mei, faceți ceea ce vă place! Nu luați în seamă stereotipurile și prejudecățile societății noastre, munciți și învățați ca să vă perfecționați pentru job-ul pe care vi-l doriți, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Vă spune asta o tipă care a terminat o facultate de “bla bla” și care nu a renunțat și nu va renunța niciodată la visul ei de a-și face loc printre marii specialiști în comunicare.

Photo: www.pexels.com

    

No Comments

    Leave a Reply