News

„Extraordinary”, cuvântul-cheie pentru #Instacamp18

July 18, 2018

În ziua de azi, suntem inundați de lumea online pretutindeni. Acasă, în metrou, în mașină, la job, chiar și când ne amăgim că facem live networking cu prietenii, tot suntem prinși cu un ochi în telefonul mobil. Deși e greu de recunoscut, trebuie să acceptăm faptul că online-ul a devenit o parte importantă din viața noastră. Informarea, dar și comunicarea prin intermediul internetului au devenit superioare oricăror alte modalități de a ne ține la curent cu ceea ce se întâmplă în jur, însă puțini știu să valorifice în beneficiul lor această sursă infinită de informații.

Social media atrage din ce în ce mai mulți utilizatori. Lucrând în PR, sunt destul de familiarizată cu importanța campaniilor de social media pentru promovarea clienților mei și îmi dau seama că rețelele de socializare sunt o adevărată armă de marketing, care, folosite cu cap (foarte important acest aspect), pot duce la un succes imens al business-ului tău.

Am aflat întâmplător de evenimentul #Instacamp organizat de Evensys pentru comunitatea de bloggeri și creatori de content și atunci am zis „Why not?”. Mi-am dorit enorm să particip pentru că genul acesta de eveniment de la care chiar ai ceva de învățat m-a atras întotdeauna. Ai ocazia să cunoști mulți oameni din același domeniu ca și tine, plus că ai ocazia de a asculta și învăța de la profesioniști, oameni care se confruntă zilnic cu provocările generate de Instagram și care au competența de a ne împărtăși tips and tricks despre cum putem să ne perfecționăm activitatea și content-ul.

                                      Photo:Evensys

Când am auzit și că partenerul principal va fi Haagen-Dazs, am fost cu atât mai încântată, pentru că ei sunt brand-ul meu de înghețată preferat. Nu știu dacă ați încercat până acum vreun sortiment de-al lor, dar vă asigur că bate oricare alt gust de pe piață.

                                                 Photo: Evensys

Evenimentul a fost exact pe măsura așteptărilor mele. Au fost abordate subiecte precum: aplicații utile, creativitatea postărilor, tehnici de fotografiere sau autenticitate. Cred că subiectul legat de creativitatea postărilor m-a atras cel mai tare, pentru că, din păcate, există atât de mulți oameni care nu știu să scrie un content de calitate și care consideră că strict numărul mare de followeri le va aduce succesul. Eu, ca om de PR, sunt foarte atentă atunci când vreau să integrez un blogger într-o campanie pentru un client, deoarece îmi doresc ca acesta să se identifice foarte bine cu brand-ul pe care îl va promova și să înțeleagă cu adevărat ceea ce promovează. De multe ori, am preferat să aleg un influencer cu un număr mai mic de followeri dar cu content mai de calitate. Da, este mai importantă calitatea, și nu cantitatea, din punctul meu de vedere. Numărul de followeri este ceva relativ, deoarece dacă nu reușești să menții constant interesul audienței tale postând lucruri de calitate, aceasta se va dispersa ușor ușor.

Am fost foarte plăcut surprinsă de faptul că speakerii din cea de-a treia sesiune au vorbit destul de relaxat despre ce înseamnă cu adevărat să fii influencer și mai ales despre realitatea de dincolo de viața perfectă arătată pe Instagram.

                                                   Photo:Evensys

Am constatat cu surprindere dezamăgirea unora de faptul că Facebook-ul a scăzut atât de mult în preferințele utilizatorilor de social media, din cauza recentelor schimbări de algoritm. Cum Instagramul este deținut tot de Facebook, cred că ar trebui să ne așteptăm ca la un moment dat să se întâmple la fel și cu el, așadar am rămas cu un semn de întrebare dacă merită cu adevărat să te chinui ani de zile să îți construiești o comunitate pe Instagram. Cred, mai degrabă, că trebuie să îți construiești o comunitate fidelă, dispusă să te urmărească pe orice rețea de socializare care există și care va apărea, deoarece nesiguranța longevității aplicațiilor va exista întotdeauna.

În final, pot spune că tot evenimentul a fost “extraordinary”. Ce e mai trist e faptul că am realizat superficialitatea cunoștințelor noastre despre ce înseamnă cu adevărat Instagram și cum îl poți folosi în avantajul tău sau al business-ului. Cred ca mai avem nevoie de cel puțin 5 evenimente de acest gen pentru a putea învăța care este puterea Instagram-ului.

Felicitări, Evensys, și la cât mai multe evenimente reușite!

No Comments

    Leave a Reply